You are currently viewing Drumul de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga

Drumul de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga

Circulaţia pe ruta DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga a fost reluată, după ce autorităţile s-au sesizat despre o lucrare ilegală a unei firme din Prahova, care a blocat drumul săpând cu un crater uriaş. Astfel, turiştii pot urca, deocamdată, către zona turistică Padina – Peştera.

„Drumul asfaltat Dj713-Dj714 a fost redeschis. Am primit din partea conducerii CJD răspunsul la adresa noastră şi comunicatul de presă în care se menţioneză faptul că din 21 august drumul va fi din nou închis pentru lucrări. Reamintesc faptul că iniţial, conducerea CJD a stabilit termenul de 15 sept 2017 pentru închiderea accesului în vederea montării celor două poduri! Termenul de 15 sept este şi termenul pe care toţi agenţii economici din zonă l-au înţeles, agreat şi comunicat turiştilor. De aceea, nu am decât speranţa că în Comunicatul de presă este o eroare de redactare şi termenul promis va fi cel din data de 15 septembrie 2017”, arată Asociaţia Turistică Padina – Peştera.

Anul acesta, sute de turişti care au vrut să coboare din Munţii Bucegi sau să urce în zona turistică Padina au fost nevoiţi să facă un ocol de câţiva kilometri, pe un drum pietruit, pentru că drumarii au blocat cu un excavator Drumurile judeţene 713 şi 714: Dichiu-Zănoaga-Padina-Peştera.

Turiştii au fost invitaţi să meargă pe vechiul drum, care este extrem de degradat şi pe care nu pot cirucla cu mai mult de 30 de km/h dacă nu au maşini 4×4.

 

De astăzi 22.10.2018, se poate circula din nou pe drumul asfaltat DN1, DN71, TransBucegi, Dichiu, Zănoaga, Hotel Peștera.
De la Sinaia sunt 30,6Km, drum care se parcurge în cca 45 de minute.

Distrubuie acest articol
  • Post category:noutati